Petronela Rotar

Privind înăuntru

Totul e in regula in mine si in lume

În noaptea aceea, în acea primă noapte, m-a strîns în brațe spasmodic. Eram ca două ființe care se îneacă și se agață una de cealaltă ca să se salveze. Trebuie că asta făceam, fiecare avea nevoie de celălalt ca să nu cadă în propriul hău și să dispară. Ajută-mă să nu dispar. În mintea mea se făcuse întuneric, un întuneric bun și nu-mi mai era frică de el. Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămînem treji, pînă la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia să alunecăm în somn, nu trebuia să adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, cînd noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un leș cald?

Ajută-mă să nu dispar

Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă „Nu!“, să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară. (Ana Barton) Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înţeleg fuga, un fel de du-te vino ameţitor. Plecări, veniri, localităţi, toată lumea fuge aparent pe undeva şi constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni şi numai când are depresie acută. A două oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci şi portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminin, portretul părinte-masculin, portretul personajului „societate românească“. Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar şi numai pentru câteva secunde, şi apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneşte toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâşiate între inerţia de a se minţi prinsă în construcţiile sociale care i-au fost inoculate şi incapacitatea de a trăi aşa. Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim. (Anca Mizumschi) Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă. (Radu Vancu)

Orbi

„Am scris așa cum nu scrisesem nicio dată, aproape încontinuu. Am scris și 10-12 ore legat, am scris în fiecare secundă pe care am putut-o elibera de altceva, iar când nu am scris, m-am gândit la scris. Când am încheiat, mi-am dat seama că trăisem o formă de transă, că nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, că nu făcusem curat în casă (OCD-ul meu cel mai pronunțat), că nu locuisem decât în cartea aia. Asta." Petronela Rotar „O carte de o sinceritate brutală, unde niciun sentiment, nicio trăire, nicio faptă nu rămân nedisecate și neexpuse privirii cititorilor. Dar ceea ce impresionează cel mai mult este capacitatea Petronelei Rotar de a răsfrânge și asupra lor complicațiile și nesiguranțele personajelor din carte, provocându-i la o introspecție adâncă în urma căreia rămâne întrebarea: Oare eu cât am fost, cât sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau respingere pe care îl ai fața de personaje, romanul acesta devine mai devreme sau mai târziu o poveste personală, pe care fiecare cititor o modelează mai mult sau mai puțin conștient. Nu e de mirare că, la final, simți că ai citit o carte despre tine, în care chiar dacă nu te-ai regăsit cu totul, te-ai simțit parte din poveste." Camelia Cavadia „Ca o disecție făcută pe viu, cartea Petronelei este construita în jurul revelației dureroase că, deși ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înșine nu avem unde să fugim." Anca Mizumschi

Nu vreau sa adorm, o sa stau treaz ca sa o pot iubi constient. Cine iubeste nu doarme. Nu trebuie sa adorm. Trebuie sa fac cumva sa opresc timpul asta, sa-l incetinesc putin, citeva minute in plus, citeva secunde. stiu, stiu ca e copilaresc sa imi doresc asta, si totusi, de ce nu pot opri senzatia ca e ultima oara cind o simt asa, abandonata in bratele mele, linistita, moale, calda, a mea? Ce e cu sentimentul asta straniu de pierdere, de ce simt ca nefericirea, concreta si sfisietoare, e la doar o noapte distanta?

Sfirsitul Noptii

(asta nu e poezie, veti spune asa e, aveti perfecta dreptate e tipat)

Efectul Pervers

"O sa ma stii de undeva e ca o matriosca din papusi de sticla, cu care umbli c-un fel de teama, sa nu le scapi si sa se strice, dar apasa fara frica, intra, trage, priveste-le, studiaza-le, citeste - au trecut prin multe, au rezistat in lumea reala si au sa reziste si-n varianta lor hirtioasa. (...) Dupa ce-o sa citesti cartea ei de debut, o sa exclami precum o tenismena care tocmai a cistigat un turneu foarte important - WOW! - si de aici incolo o sa stii exact de unde o cunosti." - Mihail Vakulovski "Scrisul acestei femei frumoase din toate unghiurile de vedere si de simtire nu se savureaza. Se musca, se mesteca, se-nghite drag. E dulce si te ustura. Incantatie samanica este aceasta, nu scriitura. Vrajitorie curata careia n-ai cu ce sa vrei sa i te sustragi. Curgi cu ea, te-amesteci si te umpli de buna mireasma. Pentru ca ea e buna si se da. Pentru ca ea e atat de buna incat te restituie tie-ti. Cuvinte-flori-de-camp care nu se aduna-n manuchiuri, ci se rasfira-n... poeme. L-am auzit pe Iulian Tanase zicand c-asa se cheama povestile-poeme. Indata m-am gandit la Petronela, c-o stiu de undeva, din miezul nestricat al lumii, din timpurile-n care nu i se despartisera apele si nici vantoasele in asta si cealalta. Pe cand aveam noi ochi multi de heruvimi si aripi sase de serafimi." - Ana Barton "Scrie cu pasiune, stie sa riste, sa-si transforme experienta de viata in poeme. Este recognoscibila si nu plictiseste. Petronela Rotar are toate sansele unei traiectorii literare memorabile." - Alexandru Petria

Petronela Rotar

About

Books

Join the club