Radu Paraschivescu

Follows the fate of one of the most controversial and admired artists of the world, Michelangelo Merisi da Caravaggio.

roman

Fluturele negru

noua colecţie de perle româneşti

Noi vorbim, nu gândim

Andrei Pleşu

Comèdii la porţile Orientului

Ghidul nesimțitului

Salman Rushdie

Novel based on the partition of India in 1947.

Copiii din miez de noapte

Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Samling af humoristiske citater fra rumænske politikere og kendte personer

nou catalog de perle

Muşte pe parbrizul vieţii

În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)

După douăzeci şi patru de ani de viaţă liberă, România e tot în tranziţie. Ea îşi aminteşte de unde a plecat, dar nu mai ştie exact – dacă o fi ştiut vreodată – unde îşi propune să ajungă. Mereu pe drum, eternă şi fascinantă pentru unii, pur şi simplu surprinzătoare pentru alţii, România de azi e un spaţiu în care se amestecă toate culorile, sunetele şi aromele. Dincolo de verdicte şi generalizări, dincolo de exasperări de-o zi şi bucurii de-o oră, un lucru e sigur: trăim într-un spaţiu unde plictiseala nu e doar interzisă, ci şi imposibilă. Prin comparaţie cu România de-acum douăzeci de ani, cea de azi e veselă şi, vorba cântecului, „cu bujori în obrăjori“. Prin raportare la ideal, avem, fireşte, motive de încruntare. În cele treizeci de texte din Maimuţa carpatină, Radu Paraschivescu încearcă să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuaşe etc. Cu toate acestea, Maimuţa carpatină nu e scrâşnetul unui ciufut, ci mai degrabă expresia unei speranţe. Aceea că normalitatea va înceta – nu se ştie când şi nu se ştie cum – să aibă statut de excepţie.

Maimuta carpatina

povestiri

Bazar bizar

„În rândurile acestei cărţi nu e vorba de persoane, ci de ceea ce trădează comportamentul lor public: acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc. Persoanele care au comis aceste gesturi se bucură de notorietate şi îşi duc (sau şi-au dus) o bună parte din viaţă în ochiul public. Indiferent dacă vin din politică, mass-media sau sport, ele pot fi preluate ca modele. Multiplicate în pliurile societăţii, refăcute în microuniversul unei scări de bloc, al unei întreprinderi, al unei şcoli. Or, când modelul e un mistificator, un delincvent sau un bolşevic, consecinţele nu pot fi decât gravisime.“ (Radu PARASCHIVESCU)

Romania in 7 gesturi

Acul de aur și ochii Glorianei este un roman de aventuri şi un posibil argument în sprijinul ideii că istoria constă într-o suită de versiuni. Suntem la sfârşitul secolului XVI, când lumea îşi păstrează relieful moştenit din alte vremuri: înşelătorii şi alianţe, cuceriri şi conspiraţii, excese şi duşmănii. Răzbunarea e monedă forte, iar trădarea, un tic fără frontiere. Pe scaunul papal de la Quirinale stă Clement VIII, în timp ce tronul Angliei e ocupat de Elisabeta I. Departe de ei, într-un sat ascuns în pădurile Umbriei, fraţii Durante şi Cesare Scacchi nu bănuiesc ce le rezervă destinul. Dacă Fulvia, ghicitoarea din ţinut, le-ar spune că vor ajunge oculişti reputaţi, i-ar râde în nas sau ar crede-o nebună. Şi totuşi, chiar asta se întâmplă. Destinul e atât de pus pe şotii, încât Durante Scacchi, fratele cel mare, devine medicul personal al papei. În ce-l priveşte pe Cesare, fratele cel mic, el e escortat la Londra, unde trebuie s-o opereze de cataractă pe Gloriana, aşa cum îi spun supuşii reginei Elisabeta. Din Val Castoriana la Roma şi de acolo la Londra, cu o incursiune prin Normandia, fraţii Scacchi scriu o cronică plină de neprevăzut, în care sublimul şi oroarea trăiesc împreună. Însă Acul de aur și ochii Glorianei nu e doar o poveste despre ciumă şi pedeapsă, în care trebuie să-i dăm lui Cesare ce e al lui Cesare. Romanul lui Radu Paraschivescu, în care se insinuează Richard Burbage sau umbrele lui Ann de Boleyn, William Shakespeare şi Caravaggio, e poate în primul rând un omagiu adus ochiului, vederii şi culorilor. Acul de aur și ochii Glorianei trebuia să deschidă o carte de povestiri. Numai că – am aflat și eu – socoteala din minte nu se potrivește cu cea din timpul scrisului. Și al cercetării – căci, da, a fost nevoie să consult diverse surse și documente privind istoria de altădată a Umbriei și a Angliei elisabetane. Pe măsură ce ramificam trama și descopeream întâmplări și amănunte care meritau luate în calcul, îmi dădeam seama că rama unei povestiri ar fi prea îngustă pentru aventura lui Cesare Scacchi și a celor din jurul lui, fie ei umbrieni, romani, francezi sau englezi. Fie ei măcelari, diplomaþi, mesageri, amante, interpreþi, medici, curteni, papi sau regine. Era nevoie de mai mult. Era nevoie de un roman. Cu atât mai mult cu cât mi se făcuse dor de scris un roman, mai cu seamă că de la ultimul se împlinesc mâine-poimâine nouă ani. Pe copertă: George Peter Alexander Healy, Elizabeth I Rainbow Portrait, după un portret atribuit lui Marcus Geeraerts the Younger (detaliu)

Acul de aur si ochii Glorianei

„Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas. Trăieşti într-o ţară aflată în pragul cleptocraţiei, într-o democratură condusă de condamnaţi penal, de impostori şi de analfabeţi. Suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor. Te revolţi şi îţi strigi disperarea în pieţe. Iar uneori încerci să scapi de sufocare râzând. Măcar câteva minute sau o oră. Orice om îi este teamă, cartea-parastas a României după doi ani de guvernare PSD, e o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. E în acelaşi timp un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute.“ – Radu Paraschivescu

Un partid, doi ani si trei premieri

Orice om ii este teama

Bestseller Gaudeamus 2019 Un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care trans­formă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din Provence, un joint venture care cheamă la luptă gustul şi mirosul. O fată cu nume înşelător se îndreaptă spre groapă ascultând obsesiv Sepultura. O pereche de pungaşi adolescenţi fură de prin case şi lasă o semnătură sfidătoare, colorând de fapt visul unui al treilea. O povestitoare bizară deapănă o păţanie în care lucrurile scapă de sub control în centrul Romei. Sunt şapte întâmplări de ieri şi de azi, din Franţa sau din Italia, dintr-un colţ al Bucureştiului sau dintr-altul. În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte şi îşi plim­bă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stu­poare, veselie, tandreţe, deznădejde şi speranţă.

Omul care muta norii. Sapte intamplari

Un grup de ţărani află noutăţi despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene şi se iniţiază în tainele jargonului şi birocraţiei. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să ameţească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenţa răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un preşedinte de federaţie organizează un meci amical cu o naţională africană care se prezintă fără chef şi fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor şi parlamentarilor englezi care aşteaptă începutul unui exod la aeroport. Asta veţi găsi în Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time). Cinci proze alerte şi vesele despre noi şi dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieţii româneşti după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecţiei şi dejecţiei. Cinci motive pentru a-ţi dori să pleci din România doar pentru ca, odată trecut de graniţă, să începi să-i duci dorul şi să vrei acasă.

Astept sa crapi (de astazi in prime time)

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Isus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre. Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

Vitrina cu sarlatani

Antoaneta Ralian

convorbiri cu Antoaneta Ralian

Toamna decanei

„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire. Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi? Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase. Şi atunci, de ce o scriu? Fiindcă nu pot să n-o fac. «Prea puţin» e mai mult decât «deloc». Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză. Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020 ,,Cum să-ţi placă, domnule... ăștia?“ Sunt recunoscător serviciului de corectură şi întregii edituri Humanitas fiindcă nu mi-a eliminat cuvântul „ăştia“ din titlul povestirii. Aud că prin grădiniţe şi chiar în primele clase de şcoală se practică acest nou tip de prigoană. Copiii sunt învăţaţi că se spune „acesta“ şi „aceasta“, nici­de­cum „ăsta“ şi „asta“. Dan Spătaru a murit la timp. Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii că a folosit un limbaj nepotrivit când i-a cântat ţărăncuţei „De data asta, măi fată, / Zi bogdaproste c-ai scăpat“...

Radu Paraschivescu

About

Books

Join the club