Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus
Traducere de Tatiana NiculescuPostfaţă de Robert Barron, episcop auxiliar de Los Angeles „Această carte porneşte de la o singură mare întrebare: A pretins Isus Nazarineanul că e Fiul lui Dumnezeu? Trebuie să atrag atenţia de la început că nu e o pledoarie exhaustivă. Nu e nici o pledoarie adresată specialiştilor, deşi, în note, îi citez pe mulţi dintre ei. Creştini, evrei, musulmani, agnostici sau atei – indiferent de orientarea religioasă –, dacă aţi dorit vreodată să judecaţi singuri dovezile biblice şi istorice privitoare la Isus, atunci această carte vi se adresează.“ (BRANT PITRE) „Isus își întreabă la un moment dat prietenii apropiați: «Cine zice lumea că sunt Eu?» Și de atunci până în zilele noastre această întrebare primește nenumărate răspunsuri: un profet, un învățător remarcabil, o întruchipare a lui Ioan Botezătorul, Mesia, un vizionar, un făcător de minuni, o figură mitică... Teolog erudit, Brand Pitre își pune credința la încercare cu fiecare nouă carte. În Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, investigația sa în lumea iudaică a secolului întâi se construiește ca un roman polițist în jurul întrebării: Cine zice Isus că este El? Care sunt dovezile, motivele și argumentele care îi conferă identitatea de Fiu al lui Dumnezeu? Această carte scrisă de un om care-și trăiește credința deopotrivă cu neliniște și pasiune se citește pe nerăsuflate și se adresează oricui e curios să-l descopere (din nou) pe Isus. (TATIANA NICULESCU) Ilustraţia copertei: Marco Palmezzano, Salvator Mundi, ulei pe pânză, cca 1495-1498 (detaliu)