Acesta e numele meu

Acesta e numele meu

Chanel Miller2021
Desemnată Cea mai bună cartea anului 2019 de The New York Times Book Review, The Washington Post, TIME, Elle, Glamour, Parade, Chicago Tribune, Baltimore Sun, Book Riot Laureată Dayton Literary Peace Prize 2020 Lumea o cunoștea drept Emily Doe în momentul în care a șocat întreaga lume cu o scrisoare, după ce studentul care o agresase sexual a fost condamnat la numai șase luni de închisoare. Declarația victimei a fost publicată pe BuzzFeed, unde a devenit imediat virală — vizualizată de 11 milioane de persoane în numai patru zile, a fost tradusă în toată lumea și citită în Congresul american; a determinat modificări în legislația din California și înlăturarea din funcție a judecătorului. Acum, Chanel Miller își revendică identitatea și spune o poveste despre traumă, transcendență și forța cuvintelor. Lupta cu izolarea și rușinea, după atac și în timpul procesului, dezvăluie chipul victimelor nedreptății chiar și în cazurile în care probele judiciare sunt clare și există martori. Acesta e numele meu va transforma cu totul modul în care vedem agresiunea sexuală, punându-ne sub semnul întrebării convingerile despre ce este acceptabil și vorbind răspicat despre realitatea tumultuoasă a vindecării. Împletind durerea, reziliența și umorul, memoriile lui Chanel Miller vor deveni una dintre scrierile clasice moderne. „Un act de recuperare, o poveste frumos scrisă, plină de forță, semnificativă. Marchează debutul unei scriitoare talentate. Merită un public larg." – New York Times „Miller este o povestitoare talentată, care-și impune autoritatea adunând detalii, pregătind scena. Acesta este numele ei, aceasta este vocea ei." – The New Yorker „Într-o perioadă în care memoriile sunt criticate, fiind considerate neesențiale și excesiv de introspective, Miller ne reamintește că poveștile noastre merită spuse, că numele și viețile legate de aceste nume contează." – San Francisco Chronicle
Sign up to use

Reviews

Photo of Paduraru Constantina
Paduraru Constantina@byelulu
4 stars
Oct 23, 2021

This book appears on the shelf Machalo tbr cleaning challenge 2018

The Subtle Art of Not Giving a F*ck
The Subtle Art of Not Giving a F*ck by Mark Manson
Wherever You Go, There You Are
Wherever You Go, There You Are by Jon Kabat-Zinn
Succubus Blues
Succubus Blues by Richelle Mead
Roadside Picnic
Roadside Picnic by Arkady Strugatsky
Blood of Elves
Blood of Elves by Andrzej Sapkowski
Born in Fire
Born in Fire by K. F. Breene

This book appears on the shelf Mysteries thrillers suspense

Digital Fortress
Digital Fortress by Dan Brown
The Da Vinci Code
The Da Vinci Code by Dan Brown
The Girl with the Dragon Tattoo
The Girl with the Dragon Tattoo by Stieg Larsson
The Big Sleep
The Big Sleep by Raymond Chandler
Jurassic Park
Jurassic Park by Michael Crichton
The Hollow
The Hollow by Agatha Christie

This book appears on the shelf Comics graphic novels mangas

Hyperbole and a Half
Hyperbole and a Half by Allie Brosh
Persepolis
Persepolis by Marjane Satrapi
Injection
Injection by Warren Ellis
The Wicked + the Divine, Volume 2
The Wicked + the Divine, Volume 2 by Matt Wilson
Rat Queens, Vol. 2
Rat Queens, Vol. 2 by Kurtis J. Wiebe
Saga
Saga by Brian K. Vaughan