Ion Minulescu

Romanțe pentru mai târziu

Nona G

L-am adorat pe Minulescu în adolescență. Nu știu dacă e pentru că era poetul preferat al mamei mele și tot ce ține de ea a fost (și încă este, în mare parte) sfânt pentru mine, sau pur și simplu rezonam eu altfel cu poezia lui în acea perioadă de „teenage angst” în care îmi plăceau scrierile ușor (mai mult! - vezi Bacovia) morbide.

Acum însă, la recitire, nu mai are același efect asupra mea. Încă îmi place poezia lui, încă sunt romanțe care îmi trezesc fiori, dar cenușiul preponderent în acest volum, căutarea sinelui, pe alocuri macabrul, nu mă mai atrag în aceeași măsură.

Minulescu e nehotărât, pe alocuri testează parcă ape noi, dar temele macabrului, călătorului, minciunii, iubirii efemere, erotismului sunt constante de-a lungul acestui volum. Deși nu a scris versuri tradiționale, cu ritm și rimă clare (activând într-o vreme în care poeții se străduiau din răsputeri să se desprindă de eminescianism), poezia sa are o muzicalitate aproape clasică, pe care nu o mai regăsim, din păcate, în ziua de azi.

Romanțe pentru mai târziu

Reviews

Highlights