Pentru toată viața
În Londra secolului al XIX-lea, Sir Richard Devine este condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o și deportat în cumplitele colonii penitenciare din Tasmania de astăzi. Luându-și un alt nume, ca să nu păteze reputația mamei sale, el descoperă la sosirea în Tasmania o lume subumană, în care legea o fac trădarea, cruzimea și sălbăticia, iar singura alinare este prezența diafană a Sylviei, soția nemilosului căpitan Frere. Dar când se ivește ocazia, este oare evadarea posibilă? Mâna destinului se întinde uneori dincolo de puterea noastră de înțelegere. „Un roman despre crimă și pedeapsă, despre capriciile sorții, despre puterea iubirii și a vinovăției, dar mai ales despre abisurile cruzimii.“ Australian Book Review