Învierea lui Mozart

Ce faci cu o dorintă atunci cînd pare să ți se indeplinească? Ce se alege din gîndurile noastre frumoase atunci cînd ajung realitate? Ce se întimplă atunci cînd realitatea ia forma visului în care a fost pusă? Dacă ați avea puterea să înviați un om, pe cine ați alege? Intr-o seară de iunie a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversație liniștită, de după cină, cîteva femei şi cîțiva bărbați se amuză să răspundă la această întrebare. Maria îşi doreste nespus de mult să învie Mozart. Dorința ei e atît de mare încît nici n-o împărtășește celorlalți. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e război si e nevoie de ceva care să fie dincolo de războaie. Poate fiindcă Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg, bolnav, nu mai asteaptă nimic de la viață, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ține loc de fericire. Sau poate, pur și simplu, ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cîntă la pian. Mozart e o dorință, una frumoasă. Peste cîteva zile un bărbat necunoscut sosește la conac. Vine de departe si mîinile lui sînt fine.