Mircea Cartarescu

Sean Cotter

Solenoid

Mircea Cărtărescu

A translation of the leading Romanian writer's 1989 debut novel consists of five stand-alone chapters that are linked together through imaginative explorations of such themes as humankind's primordial myth-making, the origins of the universe, and an apocalyptic Bucharest tenement district during the years of communist dictatorship. Original.

A Novel

Nostalgia

Prohibido durante años en Rumanía por lo explícito de su argumento, «El Ruletista» constituye uno de los más brillantes hitos narrativos de la reciente literatura europea. Esta pieza, tan breve como intensa, narra la improbable historia de un hombre al que nunca le ha sonreído la suerte, un desarraigado que sorprendentemente hace fortuna participando en letales sesiones de ruleta rusa. Multitudes enfervorecidas, presas del morbo, guardan cola para participar en las ceremonias de muerte y redención en que se convierten sus apariciones, y que dan paso a la histeria colectiva. Un escritor moribundo que conoció al Ruletista en su juventud intenta explicar cómo ese hombre insulso termina convirtiéndose en alguien inmortal y aparentemente inexpugnable, cuando en realidad en él solo anida el más desesperado espíritu de la autodestrucción.

El Ruletista

Melancolia

Theodoros

Travesti

Chef-d'oeuvre de Mircea Cãrtãrescu, Solénoïde est un roman monumental où résonnent des échos de Borges, Swift et Kafka. Il s'agit du long journal halluciné d'un homme ayant renoncé à devenir écrivain, mais non à percer le mystère de l'existence. Après avoir grandi dans la banlieue d'une ville communiste – Bucarest, qui est à ses yeux le " musée de la mélancolie et de la ruine de toute chose ", mais aussi un organisme vivant, coloré, pulsatile –, il est devenu professeur de roumain dans une école de quartier. Si le métier le rebute, c'est pourtant dans cette école terrifiante qu'il fera trois rencontres capitales : celle d'Irina, dont il tombe amoureux, celle d'un mathématicien qui l'initie aux arcanes les plus singuliers de sa discipline, et celle d'une secte mystique, les piquetistes, qui organise des manifestations contre la mort dans les cimetières de la ville. A ses yeux, chaque signe, chaque souvenir et chaque rêve est un élément du casse-tête dont la résolution lui fournira un " plan d'évasion ", car il ne s'agit que de pouvoir échapper à la " conspiration de la normalité ".

Solénoïde

DE SE IUBIM FEMELIE.

Solenoide

El ojo castaño de nuestro amor es una de las piezas clave en la producción del rumano Mircea Cartarescu. Superada la barrera psicológica de los cincuenta años y con plena conciencia de que lo mejor ya ha pasado , Cartarescu invita al lector en un libro casi confesional, bellísimo, crudo, a adentrarse en un paisaje biográfico, geográfico y literario violentamente personal y brillantemente literario, en una experiencia solamente comparable a leer a Kundera, Sabato o Kafka. Relatos, reflexiones literarias y confesiones íntimas conforman una suerte de arqueología a través de la cual descubrimos recuerdos infantiles, lecturas y opiniones políticas, las claves fundamentales para entender la fascinante narrativa del Cartarescu, uno de los autores clave de la última narrativa centroeuropea.

El ojo castaño de nuestro amor

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ (Gabriel LIICEANU)

Detta är, som alltid hos Cartarescu, en roman om Bukarest, en både drömd och verklig stad. Runt omkring i staden ligger jättelika underjordiska solenoider, magnetiska spolar som får hus, människor och föremål att levitera. Parallellt med berättelsen om staden möter vi en enkel landsbygdslärare, författarens alter ego, som rör sig i en drömlik, surrealistisk och hypnotisk verklighet.

Geniaal, groots, uitzinnig – een modern Europees meesterwerk Al jarenlang wordt de Roemeense auteur Mircea Cartarescu gezien als de grootste schrijver van Oost-Europa. Met Solenoïde heeft hij zijn magnum opus geschreven: een wervelende, soms duizelingwekkende roman waarin de hoofdpersoon de mysteriën van het universum probeert te doorgronden. In de sprankelende, inventieve vertaling van Jan Willem Bos, die de prestigieuze Martinus Nijhoffprijs won voor zijn eerdere vertalingen van met name de boeken van Cartarescu, ontstaat een wonder van de vertelkunst, een meesterwerk dat zich kan meten met de grote romans van de twintigste eeuw. In een melancholisch, meanderend dagboek schrijft een gefrustreerde schrijver over zijn jeugd en adolescentie in de buitenwijken van een verwoeste, koude communistische stad, een gehallucineerde versie van Boekarest. Inmiddels is hij leraar Roemeens, maar zijn baan interesseert hem niet, en zijn literaire carrière zit in het slop. Wanneer hij een oud huis in de vorm van een boot koopt, doet hij een merkwaardige ontdekking. In de kelder vindt hij een vreemde machine, een soort tandartsstoel uitgerust met een dashboard, die hem kan helpen het mysterie van het bestaan te ontrafelen. Solenoïde wordt door critici unaniem beschouwd als hét meesterwerk van Mircea Cartarescu; een ambitieuze en verbluffende roman waarin echo’s van Pynchon, Borges, Swift en Kafka doorklinken.

Solenoïde

Kleine details en grote gebeurtenissen groeien in De Wetenden uit tot een panoramisch meesterwerk waarin realiteit en fantasie op organische wijze zijn verbonden. De in zichzelf gekeerde Mircea zit achter zijn raam in de Roemeens hoofdstad Boekarest. Hij laat zich meevoeren naar de geschiedenis van zijn familie, de jonge jaren van zijn moeder, zijn eigen traumatische jeugd-ervaringen, de mystieke krochten van Boekarest en de moerassen van Louisiana. Hij roept de fantastische verhalen en legenden op van de uit Bulgarije uitgeweken familie Badislav, die in de Roemeense streek Walachije terechtkwam. Mircea vertelt over zijn moeder en tante die in de jaren veertig het nachtleven van Boekarest ontdekten. En er duikt een geheime sekte op, De Wetenden, die ook in het leven van Mircea een sleutelrol zal vervullen. De Wetenden is een indrukwekkende familieroman, een adembenemende leeservaring.

De wetenden

„Când sunt întrebat care sunt cărțile mele pe care le consider cele mai importante, răspund aproape automat Nostalgia, Levantul și Orbitor. De fiecare dată simt însă, obscur, că fac o nedreptate. Că las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minții, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche și nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinerețe, într-un efort continuu, halucinant și epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca în care mi-am trăit viața, fără rest, numai și numai în poezie. Când privesc în urmă, văd imediat acea flacără strălucitoare, acea căutare disperată de forme noi, acea continuă măsurare a puterilor într-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completă. Când, prin 1992, am hotărât să nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolică în speranța unei renașteri. Mi s-a dat apoi, într-adevăr, șansa unei noi vieți în literatură, dar o viață nu separată de prima, ci izvorâtă în întregime din ea. Poezia a găsit o cale de-a curge mai departe în scrisul meu și a rămas pentru mine, mai departe, chiar dacă dizolvată într-un epic translucid, sensul vieții mele. Faptul că nici azi nu mă interesează nimic altceva, în efemerul și enigmaticul lumii, decât poezia este moștenirea acelei epoci îndepărtate. Cititorul va găsi în acest volum, reproduse integral, cele șase volume de versuri publicate de mine, la care va adăuga, poate, «dîn citit ori amintire», al șaptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu și-a găsit locul aici.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

Poezia

Marian Ochoa de Eribe

Carlos Pardo

En «Lulu» (1994, Premio de la Unión de Escritores Rumanos, Premio ASPRO), Cartarescu despliega su versión de la figura del artista adolescente en la persona de Victor, un escritor asocial y torturado que parece sacado de una obra de Proust, y que vive obsesionado por Lulu, uno de sus compañeros de liceo que, disfrazado de mujer y aprovechando la fiesta de clausura de un campamento de verano en 1973, lo fuerza a un contacto sexual. Recluido en una villa de los Cárpatos, y ya convertido en un escritor de éxito, Victor intenta exorcizar a través de la escritura a los monstruos que devoran su alma. El juego del doble encarnado en Victor, el escritor enfrentado a su «hermana gemela», la niña amputada , de larga tradición en la literatura moderna, alcanza en «Lulu» una dimensión que hace de esta novela una auténtica obra maestra. Mircea Cartarescu, eterno candidato a ser el primer premio Nobel en lengua rumana, está considerado uno de los grandes narradores europeos de la actualidad.

Lulu

„Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.“

„Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, până la urmă, fragmente de jurnal. Toate sunt în definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realităţii, ci ale minţii care o decupează din hiperrealitatea noastră de toate zilele. Au fost presărate până acum în multe dintre cărţile mele, în alte contexte şi cerând o altă lectură. M-am gândit să le strâng, pentru plăcerea cititorului, între coperţile unui singur volum, nu pentru că aş crede foarte mult – deşi cred – în calităţile prozei scurte, ci mai ales pentru că am o credinţă de neclintit în poezie. N-am prea avut de ales în alcătuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lăsat doar să intre texte de o lungime rezonabilă, pe care m-am amuzat să le aşez într-o ordine oarecare, dar altfel le-am lăsat să colaboreze, să se alieze, să se înfrunte, să se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuţi adunat între zidurile unei odăi. Sperând ca până la urmă să iasă de-aici mallarméanul «beau livre».“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

Fata de la marginea vietii

„Jurnalul meu este pielea mea de rezervă. E un înveliș magic, scriptural. Din când în când pielea adevărată mă apasă ca un costum greoi de scafandru. Atunci mi-o scot și îmbrac acest tatuaj de cuvinte. În el respir liber, în el pot atinge, în fine, cerul cu palma.”

Mircea Cartarescu

About

Books

Join the club