Și cuvintele sînt o provincie

Cu un schelet narativ construit din situații, personaje, idei care conturează o lume, Și cuvintele sunt o provincie este un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar și despre limbaj, despre limitele și neputințele sale. Dacă primele texte sunt scrise la persoanele întâi și a treia, în partea a doua a cărții apare un „tu“, un posibil model de forță feminină, care atrage și intimidează în același timp. Iar dacă la început discursul este un soi de monolog interior coerent-articulat, fluent ca într-o narațiune, spre final discursul devine un soi de monolog exterior coerent-dezarticulat, frânt tocmai în adresarea directă către acel „tu“.