Imaginariile politicului

Societatea politică spre deosebire de „socialitate” – care provine în mod spontan din nevoile, obișnuințele și moravurile oamenilor – este o construcție artificială, deliberată și conștientă. Ce reprezintă și cum se manifestă imaginarul politic? Iată întrebarea pilon care stă la baza lucrării lui Jean-Jacques Wunenburger. Lucrarea cuprinde în primele două părți, o abordare antropologică asupra imaginarului politic, prezentându-i istoria: natura, formele și condițiile. Consecințele gândirii „politicului”; reflecția filosofică, care are ca scop clarificarea și clasificarea faptelelor „politicului” sunt prezentate la final, în încercarea lui Jean-Jacques Wunenburge de a surprinde, într-un mod cât mai obiectiv și exhaustiv posibil, „stratul” imaginar în domeniul politicului. Trei mari idei rezultă din această cercetare a imaginarului politic: 1) Marii gânditori au elaborat, de-a lungul timpului, în special, în Europa, „un ideal de viață colectivă ce se sprijină pe beneficiile inventării instituției politicului pentru a asigura reușita vieții umane în societate”. 2) Antropologia imaginarului are, printre altele, rolul de a aminti că valorile politice sunt relative, iar „promisiunile unei salvări doar prin Cetate sunt poate iluzii dezastruoase”. 3) Incursiunea prin imaginarul politic, propusă de Jean-Jacques Wunenburger, determină, în rândul cititorilor „nevoia de a reexamina și a reevalua locul și rolul imaginației în viață fiecăruia”. Potrivit autorului: „Amintiri ale trecutului, povestiri patriotice, reprezentări ale unei autorități, angajamente într-o rezistență față de o putere, speranță într-un viitor mai bun mobilizează altceva decât percepția și concepția abstractă. Imaginația ne permite să ne dăm un sens povestind o istorie de viață (individuală sau colectivă), să acceptăm o ordine asigurată de legi, să interpretăm semne și coduri ce stabilesc legături comune, să ne închipuim concret idealuri atemporale (ființă liberă, viață dreaptă, pace). Imaginația politică confirmă, la nevoie, faptul că omul trăiește din viziuni, previziuni, visuri, idealuri, ce nu ar deveni niciodată obligații potrivite unei rațiuni fără perpetua sa energie creatoare, aceea care umple golurile lăsate de natură și de realitate. Fără o facultate de a gândi irealul, suprarealul, am fi privați de libertate, care nu se exprimă niciodată mai mult decât atunci când putem refuza ceea ce există, dându-ne o imagine a posibilităților, decât inversând timpul destinului printr-o voință capabilă să schimbe ordinea lucrurilor”.