Fetița care nu zâmbea niciodată

Un roman despre o epocă sumbră, aceea a Războiului Rece, despre un sistem totalitar și despre o fetiță manipulată atât de regimul comunist, cât și de Occident. - ActuaLitté Romanul Lolei Lafon propune un dialog imaginar între autoare și personajul legendar Nadia Comăneci. Ideea s-a născut din fascinația scriitoarei pentru destinul miraculos al Nadiei, fetița care, la paisprezece ani, a înregistrat la Jocurile Olimpice de la Montréal, din 1976, o performanță incredibilă: a fost prima gimnastă din lume care a primit nota 10, uluind întreaga planetă. Împotriva voinței sale, Nadia a devenit mândria unei națiuni: România, care în anii ’80, încerca să convingă Occidentul cu privire la atitudinea sa antisovietică singulară din inima Balcanilor. Nadia a fost idolul pop al sportului în Vest și „cea mai tânără eroină comunistă“ în Est. A fost „zeița de la Montréal“, copilul unei țări cunoscute doar din pricina lui Dracula și a dictatorului care o conducea. Pentru prima dată, fetițele din țările capitaliste își doreau să arate precum fetița-minune din Est Dar într-o zi, mica zână a început să crească... Departe de a fi o simplă biografie, Fetița care nu zâmbea niciodată descrie povestea legendarei gimnaste românce înstrăinate de sine însăși, care a trebuit să plătească pentru propria maturizare. Cartea Lolei Lafon analizează prețul succesului în lumea gimnasticii, o lume în care corporalitatea devine element cheie, exploatat intens atât de media, cât și de interese de ordin politic, iar individul care aduce succesul devine instrument al propriei imagini. „Un țipăt de femeie, un urlet de plăcere nebună țâșnește din masa celor 18 000 de spectatori și punctează momentul când picioarele în cipicii albi ating solul fără nicio oscilație. Cu spinarea arcuită ce desenează o virgulă până la degetele-i care gâdilă cerul, copila salută. Și computerul afișează din nou acel 1.00, în timp ce ea aleargă spre Béla, care-i întinde brațele.“